Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

Până la apariția Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, sistemul de ocrotire a sănătății a fost coordonat în mod centralizat de către Ministerul Sănătății prin cele 41 de direcții sanitare județene și direcția sanitară a municipiului București, constituit dintr-o rețea de spitale, policlinici, dispensare și alte unități sanitare. În plus, existau și un număr de spitale, institute și centre naționale de înaltă specializare direct subordonate Ministerului Sănătății, precum și rețele medicale paralele, în subordinea Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Serviciului Român de Informații, care furnizau servicii medicale și răspundeau de ocrotirea sănătății pentru o anumită categorie de populație.

În perioada 1990-1998, s-a utilizat un sistem dualist de tipul finanțare de la bugetul de stat/finanțare complementară – fond special de sănătate (O.G. nr. 22/1992), precum și finanțare externă – împrumuturi de la Banca Mondială (Legea nr. 79/1991), fonduri Phare și donații.

Începutul reformei sanitare a presupus reorganizarea serviciilor de sănătate și a sistemului de finanțare a serviciilor de sănătate.

Principiile de organizare ale sistemului sanitar s-au îmbunătățit simțitor prin acces gratuit la serviciile medicale, asistența medicală cu plată, acoperire națională, transferul responsabilităților – Direcțiile Sanitare Județene, Colegiul Medicilor din România, alegerea liberă a medicului, apariția noțiunii de «medic de familie» și apariția sectorului privat.

În iulie 1997, a fost adoptată de Parlamentul României și promulgată de Președintele țării Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate – Legea nr. 145/1997. Aceasta a urmărit modelul de asigurări tip Bismark, cu asigurare de sănătate obligatorie, bazat pe principiul solidarității și funcționând în cadrul unui sistem descentralizat. Ea a intrat în vigoare, cu toate prevederile, începând cu 1 ianuarie 1999, dar a existat o perioadă de tranziție în anul 1998 în care Direcțiile Sanitare Județene și Ministerul Sănătății au administrat fondurile de asigurare. În consecință, de la 1 ianuarie 1999, conform legii au funcționat și casele de asigurări ca instituții publice autonome, conduse de reprezentanții asiguraților și patronatului prin consiliile de administrație, deci și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Implementarea sistemului de asigurări de sănătate și organizarea CNAS și a instituțiilor sale teritoriale.

Legea 145/2002 a asigurărilor sociale de sănătate, primul act normativ care a introdus principiile asigurărilor sociale de sănătate, a venit cu caracteristici noi și democrate (cuprindere obligatorie a populației într-un sistem unitar de protecție socială, alegerea liberă a medicului, unității sanitare și a casei de asigurări de sănătate, acordare pachet definit de servicii medicale – reglementate prin Contractul–cadru, finanțare prin contribuții și subvenții de stat, echilibru financiar, funcționare descentralizată, solidaritate și subsidiaritate în colectarea și utilizarea fondurilor, echitate, accesibilitate în acordarea serviciilor medicale).

În perioada 1997 – 2001, Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost modificată succesiv prin O.U.G. nr. 30/1998, OUG nr. 72/1998, O.U.G. nr. 180/2000.

Începând cu data de 20 noiembrie 2002 (data apariției în Monitorul Oficial), Legea asigurărilor sociale de sănătate nr.145/1997 a fost abrogată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002 – privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (art. 108).

În luna noiembrie 2005 s-a publicat Ordonanța de urgență Nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, astfel că CNAS a preluat, de la 01.01.2006, o atribuție care ani de zile a aparținut Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale. Apariția Ordinului Nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate este pasul logic care a urmat.

În anul 2006, intrarea în vigoare a Legii nr. 95, a însemnat un cadru unitar de reglementare a întregului sector de sănătate din România. Acest act normativ, cu modificările şi completările ulterioare, a rămas până astăzi baza legislativă atât a sistemului de asigurări sociale de sănătate cât şi a întregului sistem sanitar.

 

Evoluția sistemului de asigurări sociale de sănătate după intrarea României în UE

Intrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, a adus noi responsabilități caselor de asigurări de sănătate, legate de emiterea cardului european de asigurat CEAS, a certificatului de înlocuire a cardului şi a formularelor europene E*** (redenumite recent S), precum şi de gestionarea decontărilor tratamentelor în străinătate a asiguraţilor, respectiv a tratamentelor acordate în ţara noastră a asiguraţilor din alte state europene.

În luna noiembrie 2008 a intrat în faza de operare proiectul Sistemului Informatic Unic Integrat al Asigurărilor Sociale de Sănătate (SIUI). Proiectul în valoare de aproape 120 milioane euro a fost lansat în anul 1999, dar din cauza unor contestaţii şi a unor dificultăţi financiare construirea propriu-zisă a început în anul 2002. Totodată, şi operaţionalizarea SIUI a fost decalată, atât din cauza întârzierii cu care a început construirea sistemului, cât şi a modificărilor proiectului iniţial care au devenit necesare pe parcurs, odată cu modificările succesive ale legislaţiei şi cu apariţia de noi atribuţii ale CNAS.

 

În pofida scepticismului cu care a fost privit la început de o parte a furnizorilor de servicii medicale şi a opiniei publice, SIUI a permis treptat eficientizarea gestionării sistemului de asigurări sociale de sănătate, acest proiect fiind completat cu cel al reţetei medicale electronice SIPE, devenit operaţional la 1 iulie 2012, precum şi cu cel al dosarului electronic al pacientului DES, devenit operaţional în luna aprilie 2014. Seria proiectelor de informatizare a sistemului de sănătate din România va continua cu introducerea cardului naţional de sanatate, care se află  în plină desfăşurare.

 

Persoanele care au exercitat funcția de Președinte CNAS în perioada 1999 - in prezent

Nr. crt. Numele și prenumele Funcția Perioada
1. Dumitrache Constantin Președinte CNAS 08.01.1999 - 08.02.1999
2. Crețu Cristel Exercitare atribuții Președinte CNAS 08.02.1999 - 10.03.1999
3. Gherghinescu Andrei Președinte CNAS 10.03.1999 - 29.07.1999
4. Ciocâlteu Alexandru Președinte CNAS 02.08.1999 - 08.09.2000
5. Păunescu Virgil Președinte CNAS 08.09.2000 - 02.10.2000
6. Bubenek-Turconi Șerban Ion Președinte CNAS 02.10.2000 - 15.01.2001
7. Țurlea Eugeniu Președinte CNAS 15,01.2001 - 24.10.2003
8. Celea Cristian Președinte CNAS 24.10.2003 - 11.02.2005
9. Vlădescu Cristian Președinte CNAS 14.03.2005 - 20.02.2007
10. Ciurchea Vasile Președinte CNAS 20.02.2007 - 14.01.2009
11. Popescu Irinel Președinte CNAS 14.01.2009 - 10.12.2009
12. Duță Nicolae Lucian Președinte CNAS 10.12.2009 - 08.05.2012
13. Ionescu Dorin Exercitare atribuții Președinte CNAS 08.05.2012 - 25.05.2012
14. Bădescu Doru Președinte CNAS 25.05.2012 - 14.06.2013
15. Bușoi Silviu Cristian Președinte CNAS 17.06.2013 - 27.02.2014
16. Țibichi Radu Gheorghe Exercitare atribuții Președinte CNAS 03.03.2014 - 30.06.2014
17. Ciurchea Vasile Președinte CNAS 30.06.2014 - 22.04.2016
18. Țibichi Radu Gheorghe Exercitare atribuții Președinte CNAS 22.04.2016 - 20.03.2017
19. Burcea Marian Președinte CNAS 21.03.2017 - in prezent