Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

    PROGRAMUL NAŢIONAL DE ONCOLOGIE

 

    Obiective:

    a) tratamentul medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice;

    b) monitorizarea evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice;

    c) reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare;

    d) diagnosticul şi monitorizarea leucemiilor acute la copii şi adulţi;

    e) radioterapia bolnavilor cu afecţiuni oncologice realizate în regim de spitalizare de zi;

    f) diagnosticul genetic al tumorilor solide maligne la copii şi adulţi.

    Structură:

    1. Subprogramul de tratament medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice;

    2. Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT;

    3. Subprogramul de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare;

    4. Subprogramul de diagnostic şi de monitorizare a bolii minime reziduale a bolnavilor cu leucemii acute prin imunofenotipare, examen citogenetic şi/sau FISH şi examen de biologie moleculară la copii şi adulţi;

    5. Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice realizate în regim de spitalizare de zi;

    6. Subprogramul de diagnostic genetic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing şi neuroblastom) la copii şi adulţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Subprogramul de tratament medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice (adulţi şi copii)

    Activităţi:

    - asigurarea tratamentului specific bolnavilor cu afecţiuni oncologice: citostatice, imunomodulatori, hormoni, factori de creştere şi inhibitori de osteoclaste în spital şi în ambulatoriu.

    Criterii de eligibilitate:

    1) includerea în subprogram: după stabilirea diagnosticului de boală neoplazică şi stadializarea extensiei tumorale, conform procedurilor recomandate de ghidurile şi tratatele naţionale şi internaţionale recunoscute;

    2) excluderea din subprogram: după epuizarea dozelor de citostatice recomandate sau a timpului de acordare a tratamentului sau la solicitarea bolnavului, după caz;

    3) reincluderea în subprogram: la constatarea recidivei sau a progresiei bolii stabilizate, când pacientul necesită reinstituirea tratamentului antineoplazic.

    Indicatori de evaluare:

    1) indicatori fizici:

    - număr de bolnavi trataţi: 126.498;

    2) indicatori de eficienţă:

    - cost mediu/bolnav tratat/an: 12.002 lei.

    Natura cheltuielilor subprogramului:

    - cheltuieli pentru medicamente specifice (citostatice, imunomodulatori, hormoni, factori de creştere, inhibitori de osteoclaste).

    Unităţi care derulează subprogramul:

    a) Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" Bucureşti;

    b) Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca;

    c) Institutul Regional de Oncologie Iaşi;

    d) Institutul Regional de Oncologie Timişoara;

    e) unităţi sanitare care au în structură secţii, compartimente, ambulatorii de specialitate sau cabinete medicale, inclusiv unităţi sanitare cărora le sunt arondate ambulatorii/cabinete medicale de specialitate, după caz, ce au în competenţă tratarea bolnavilor pentru afecţiuni oncologice şi oncohematologice;

    f) unităţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie;

    g) farmacii cu circuit deschis.

 

 

 

 

 

 

 

    Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT (adulţi şi copii)

    Activităţi:

    - monitorizarea evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT.

    Criterii de eligibilitate:

    - pentru pacienţi adulţi:

    1) Cancere ale capului şi gâtului (Tumori ale sferei ORL):

    a) Identificarea tumorii primare la pacienţii diagnosticaţi clinic cu adenopatie laterocervicală unică, având examen histopatologic de carcinom scuamos metastatic şi fără detecţie a localizării primare prin alte metode imagistice (CT, IRM);

    b) Evaluarea răspunsului la tratament la 3 - 6 luni după radiochimioterapie la pacienţii cu mase tumorale reziduale;

    c) Diagnosticul diferenţial al recidivei tumorale suspectate clinic, faţă de efectele locale ale radioterapiei.

    2) Cancerele tiroidiene

    a) Detecţia bolii reziduale sau a recidivei cancerului tiroidian folicular cu nivele crescute de tireoglobulină şi scintigrama cu radioiod negativă;

    b) Evaluarea evoluţiei carcinomului medular tiroidian tratat, asociat cu nivele de calcitonină cu investigaţii imagistice (CT, RMN, scintigrafie osoasă sau cu octreotide), normale sau echivoce.

    3) Cancerul mamar

    a) Evaluarea leziunilor multifocale sau a suspiciunii de recurenţă la pacienţi cu sâni denşi la examen mamografic;

    b) Diagnosticul diferenţial al plexopatiei brahiale induse de tratament faţă de invazia tumorală la pacienţi cu examen RMN echivoc sau normal;

    c) Evaluarea extensiei bolii la pacienţii cu tumori avansate loco-regional;

    d) Stadializarea cazurilor cu leziuni de recidivă în urma unor rezultate ale examenelor de laborator (CA 15-3, fosfataza alcalină), cu investigaţii imagistice neconcludente sau negative.

    e) *** Abrogată

    4) Cancerul pulmonar cu celule "non small" (NSCLC):

    a) Stadializarea pacienţilor consideraţi eligibili pentru intervenţie chirurgicală: în mod specific pacienţii cu adenopatii mediastinale < 1 cm la examenul CT sau adenopatii mediastinale între 1 şi 2 cm la examenul CT şi pacienţi cu leziuni echivoce care ar putea reprezenta metastaze, cum ar fi mărirea de volum a glandei suprarenale;

    b) Caracterizarea unui nodul pulmonar solitar cu dimensiuni peste 1 cm (în special în cazul unei biopsii eşuate sau în cazul în care există un risc crescut de pneumotorax la pacienţii cu comorbidităţi medicale);

    c) Evaluarea suspiciunii de recidivă (diagnosticul diferenţial între efectele tratamentului şi recidiva tumorală).

    5) Cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC):

    - Stadializarea pacienţilor cu SCLC cu boala limitată la examenul CT consideraţi apţi pentru terapie radicală (intervenţie chirurgicală).

    6) Neoplazii pleurale maligne:

    a) Pentru ghidajul biopsiei la pacienţii cu suspiciune de leziune pleurală malignă: cu îngroşare pleurală; FDG are mai mică utilitate la pacienţii care prezintă doar revărsat pleural sau la cei cu istoric de pleurodeză;

    b) Pentru excluderea diseminării extratoracice la pacienţii cu mezoteliom propuşi pentru terapie multimodală care include chirurgie radicală/decorticare.

    7) Carcinom timic:

    a) Stadializarea pacienţilor consideraţi operabili;

    b) Evaluarea leziunilor timice incerte dacă sunt considerate a beneficia de tratament radical.

    8) Carcinoamele esofagiene:

    a) Stadializarea cazurilor cu indicaţie chirurgicală radicală, incluzând pacienţii care au primit tratament neoadjuvant;

    b) Evaluarea suspiciunii de recidivă la pacienţii cu investigaţii radiologice negative sau echivoce.

    9) Carcinoamele gastrice:

    a) Stadializarea cazurilor cu indicaţie chirurgicală cu intenţie de radicalitate;

    b) Reevaluarea cazurilor cu suspiciune de recidivă, potenţial operabile, cu investigaţii radiologice neconcludente sau negative.

    10) Tumorile stromale gastrointestinale (G.I.S.T.)

    a) Stadializarea preterapeutică a pacienţilor care vor necesita probabil terapie sistemică;

    b) Evaluarea răspunsului la terapia sistemică.

    11) Carcinoame pancreatice:

    a) *** Abrogată

    b) Stadializarea cazurilor cu indicaţie chirurgicală cu intenţie de radicalitate şi investigaţii imagistice neconcludente;

    c) Reevaluarea cazurilor cu suspiciune de recidivă cu investigaţii imagistice echivoce sau negative.

    Notă: aproximativ 30% din cazurile de adenocarcinom pancreatic pot să nu capteze FDG.

    12) Carcinoamele colo-rectale:

    a) Stadializarea pacienţilor cu metastaze sincrone operabile la momentul diagnosticului;

    b) Stadializarea preoperatorie în cancerul rectal;

    c) Restadializarea pacienţilor cu recidive considerate rezecabile şi/sau leziuni metastatice considerate rezecabile;

    d) Detecţia recidivelor la pacienţi cu markeri tumorali în creştere şi/sau suspiciune clinică de recidivă cu investigaţii imagistice normale sau echivoce;

    e) Evaluarea maselor tumorale presacrate post tratament în cancerul de rect.

    13) Carcinoamele ovariene:

    - Evaluarea cazurilor cu suspiciune de recidivă în urma unor valori crescute ale CA125, cu investigaţii imagistice negative sau echivoce.

    14) Carcinoamele uterine:

    a) Stadializarea sau restadializarea pacientelor cu carcinoame uterine (col/endometru) considerate apte pentru intervenţie chirurgicală exenterativă;

    b) Stadializarea pacientelor cu cancer de col uterin suspicionate a avea boală avansată local (cu leziuni suspecte cum ar fi adenopatii pelvine anormale la examen RMN) sau cu risc crescut pentru adenopatii para-aortice sau leziuni metastatice la distanţă;

    c) Suspiciune de recidivă de carcinom de col uterin sau carcinom endometrial cu examene radiologice echivoce;

    15) Tumori ale celulelor germinale:

    a) Evaluarea recidivei tumorale la pacienţii cu seminom metastazat sau teratom, cu markeri tumorali crescuţi sau în creştere şi investigaţii imagistice echivoce sau normale;

    b) Evaluarea maselor reziduale la pacienţii cu seminom sau teratom.

    Notă: teratoamele mature diferenţiate pot să nu capteze FDG şi nu pot fi excluse în cazul unei investigaţii PET-CT negative.

    16) Carcinoamele anale, vulvare şi peniene:

    - Stadializarea cazurilor selectate pentru tratament radical şi care au investigaţii imagistice echivoce.

    17) Limfoame

    a) Stadializarea pacienţilor cu Limfom Hodgkin sau cu limfoame non-Hodgkin agresive;

    b) Evaluarea de etapă a răspunsului la tratament la pacienţii cu limfom Hodgkin sau limfoame non-Hodgkin agresive, după două-trei cicluri de chimioterapie;

    c) Stadializarea pacienţilor cu limfom folicular în stadii incipiente, considerate eligibile pentru radioterapie;

    d) Evaluarea răspunsului la tratament la pacienţii cu limfom Hodgkin sau limfoame non-Hodgkin agresive;

    e) Evaluarea suspiciunii de recidivă la pacienţii simptomatici cu limfoame Hodgkin şi limfoame non-Hodgkin cu examen CT/RMN neconcludent;

    f) Evaluarea pacienţilor pretransplant pentru aprecierea masei tumorale şi a oportunităţii transplantului;

    g) Stadializarea suspiciunii de recidivă post transplant;

    h) Evaluarea răspunsului la tratamentul de linia a doua şi la tratamentele ulterioare la pacienţii cu limfoame avide FDG;

    i) Excluderea afectărilor sistemice în limfoamele cutanate;

    j) Determinarea extensiei şi identificarea locului potrivit pentru biopsie la pacienţii cu limfoame cu grad de malignitate scăzut la care este suspectată transformarea în limfom cu grad înalt de malignitate.

    18) Mieloame:

    a) Evaluarea pacienţilor cu plasmocitom aparent solitar sau la pacienţii cu leziuni osteolitice ambigue;

    b) Suspiciunea de recidivă la pacienţii cu mielom nesecretant sau cu boală predominant extramedulară.

    19) Melanomul malign:

    a) Leziuni metastatice cu indicaţie chirurgicală (ganglionare sau metastaze la distanţă);

    b) Melanom cu ganglion santinelă pozitiv.

    20) Tumori musculo-scheletale:

    a) Stadializarea sarcoamelor de părţi moi de grad histologic înalt, dacă nu există deja evidenţa prezenţei metastazelor, în special sarcoamele Ewing, rabdomiosarcoame, leiomiosarcoame, osteosarcoame, histiocitom fibros malign, sinoviosarcoame şi liposarcoame mixoide;

    b) Stadializarea pacienţilor cu sarcoame metastatice având indicaţie de metastazectomie hepatică sau pulmonară atunci când investigaţiile imagistice nu au evidenţiat determinări extrahepatice sau extrapulmonare care să contraindice intervenţia chirurgicală;

    c) Evaluarea răspunsului la tratament în sarcoamele de grad înalt;

    d) Evaluarea indicaţiei de amputaţie în sarcoamele de grad înalt, pentru excluderea determinărilor metastatice la distanţă;

    e) Evaluarea iniţială (stadializarea) şi a răspunsului la chimioterapie în osteosarcoame;

    f) Stadializarea iniţială şi evaluarea răspunsului la tratament la pacienţi cu sarcom Ewing şi examen scintigrafic osos negativ.

    21) Tumori neuroendocrine:

    a) Evaluarea beneficiului terapeutic la încheierea tratamentului;

    b) Evaluarea determinărilor multifocale la pacienţii cu paragangliom propuşi pentru intervenţie chirurgicală.

    22) Indicaţii pediatrice:

    a) Osteosarcoame şi sarcoame Ewing - stadializare iniţială şi evaluarea răspunsului la chimioterapie;

    b) Neuroblastom - stadializare iniţială şi evaluarea răspunsului la tratament;

    c) Tumora Wilms - evaluare preterapeutică;

    d) Histiocitoza cu celule Langherhans - evaluare preterapeutică şi evaluarea răspunsului la tratament;

    e) Limfoame Hodgkin şi non-Hodgkin - aceleaşi criterii ca şi la adult;

    f) Alte afecţiuni maligne - aceleaşi criterii ca la adult.

    23) Localizarea carcinoamelor oculte la pacienţi cu metastaze cu punct de plecare neprecizat. Detecţia localizării primare în situaţia în care investigaţiile imagistice sunt neconcludente.

    Recomandarea pentru examinarea PET/CT se va face cu aprobarea comisiei de experţi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

    Indicatori de evaluare:

    1) indicatori fizici:

    - număr de bolnavi: 4.632

    2) indicatori de eficienţă:

    - tarif/investigaţie: 4.000 lei.

    Natura cheltuielilor subprogramului:

    - servicii medicale paraclinice - investigaţii PET-CT.

    Unităţi care derulează subprogramul:

    a) Pozitron-Diagnosztika, Oradea;

    b) Societatea "Affidea Romania" - S.R.L. - Bucureşti;

    c) Societatea Comercială "Pozitron Medical Investigation" - S.R.L. Constanţa;

    d) *** Abrogată

    e) Societatea Comercială "CT Clinic" - S.R.L., Cluj-Napoca;

    f) MNT Healthcare Europe SRL - Neolife;

    g) Societatea "Affidea Romania" - S.R.L. - Timişoara;

    h) Societatea "MNT Diagnostic Services" - S.R.L. - Iaşi;

    i) Institutul Regional de Oncologie Iaşi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 Subprogramul de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare

    Activităţi;

    - asigurarea endoprotezelor mamare pentru reconstrucţia mamară după afecţiuni oncologice.

    Criterii de eligibilitate:

    Criterii de includere:

    - evaluare oncologică de etapă, care să avizeze explicit indicaţia de reconstrucţie mamară, imediată sau secundară

    Criterii de excludere:

    - protocol terapeutic oncologic ce nu permite efectuarea tratamentului reconstructiv;

    - afecţiuni sistemice severe, care în urma evaluărilor interdisciplinare contraindică intervenţia sau anestezia generală.

    Indicatori de evaluare:

    1) indicatori fizici:

    - număr de bolnave: 200;

    2) indicatori de eficienţă:

    - cost mediu/bolnavă: 2.087 lei.

    Natura cheltuielilor subprogramului: endoproteze mamare pentru reconstrucţia mamară

    Unităţi care derulează subprogramul:

    a) Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti;

    b) Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arsenie" Bucureşti;

    c) Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

    d) Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri "Steaua" Bucureşti;

    e) Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti;

    f) Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan Bucureşti;

    g) Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti;

    h) Institutul Oncologic "Prof. Dr. Al. Trestioreanu" Bucureşti;

    i) Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov;

    j) Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca;

    k) Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa;

    1) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;

    m) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Spiridon" Iaşi;

    n) Spitalul Clinic Judeţean Oradea;

    o) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;

    p) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;

    q) Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara;

    r) Institutul Regional de Oncologie Iaşi;

    s) Spital Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

 

    Subprogramul de diagnostic şi de monitorizare a bolii minime reziduale a bolnavilor cu leucemii acute prin imunofenotipare, examen citogenetic şi/sau FISH şi examen de biologie moleculară la copii şi adulţi

    Activităţi:

    - asigurarea serviciilor pentru diagnosticul iniţial şi de certitudine al leucemiei acute şi pentru monitorizarea bolii minime reziduale a bolnavilor cu leucemii acute.

    Criterii de includere:

    a) diagnosticul iniţial şi de certitudine al leucemiei acute:

    - bolnavi cu diagnostic prezumtiv de leucemie acută dovedit obligatoriu printr-un examen citomorfologic efectuat anterior trimiterii spre investigare complexă prin imunofenotipare, citogenetică şi biologie moleculară;

    b) monitorizarea bolii minime reziduale a bolnavilor cu leucemii acute;

    - bolnavi cu diagnostic de leucemie acută în tratament medicamentos.

    Indicatori de evaluare:

    1) indicatori fizici:

    a) număr de bolnavi beneficiari de servicii pentru diagnosticul iniţial al leucemiei acute: 400;

    b) număr de bolnavi beneficiari de servicii pentru diagnosticul de certitudine al leucemiei acute prin imunofenotipare: 400;

    c) număr de bolnavi beneficiari de servicii pentru diagnosticul de certitudine al leucemiei acute prin examen citogenetic şi/sau FISH: 300;

    d) număr de bolnavi beneficiari de servicii pentru diagnosticul de certitudine al leucemiei acute prin examen de biologie moleculară: 300;

    e) număr de bolnavi cu diagnostic de leucemie acută beneficiari de servicii de monitorizare a bolii minime reziduale prin imunofenotipare: 500

    f) număr de bolnavi cu diagnostic de leucemie acută beneficiari de servicii de monitorizare a bolii minime reziduale prin examen citogenetic şi/sau FISH: 200;

    g) număr de bolnavi cu diagnostic de leucemie acută beneficiari de servicii de monitorizare a bolii minime reziduale prin examen de biologie moleculară: 200.

   NOTĂ:

    Bolnavul care a beneficiat de servicii pentru diagnosticul iniţial al leucemiei acute poate efectua 1, 2 sau 3 dintre examenele pentru diagnostic de certitudine.

    2) indicatori de eficienţă:

    a) tarif/bolnav beneficiar de serviciu pentru diagnosticul iniţial al leucemiei acute (medulogramă şi/sau examen citologic al frotiului sanguin, coloraţii citochimice): 201 lei;

    b) tarif/bolnav beneficiar de serviciu pentru diagnosticul de certitudine al leucemiei acute prin imunofenotipare: 1.309 lei;

    c) tarif/bolnav beneficiar de serviciu pentru diagnosticul de certitudine al leucemiei acute prin examen citogenetic şi/sau FISH: 834,5 lei;

    d) tarif/bolnav beneficiar de serviciu pentru diagnosticul de certitudine al leucemiei acute prin examen de biologie moleculară: 600 lei;

    e) tarif/bolnav cu diagnostic de leucemie acută beneficiar de serviciu pentru monitorizarea bolii minime reziduale prin imunofenotipare: 1.309 lei;

    f) tarif/bolnav cu diagnostic de leucemie acută beneficiar de serviciu pentru monitorizarea bolii minime reziduale prin examen citogenetic şi/sau FISH: 834,5 lei;

    g) tarif/bolnav cu diagnostic de leucemie acută beneficiar de servicii pentru monitorizarea bolii minime reziduale prin examen de biologie moleculară: 600 lei.

    Natura cheltuielilor subprogramului:

    - servicii pentru diagnosticul iniţial şi de certitudine al leucemiilor acute şi pentru monitorizarea bolii minime reziduale a bolnavilor cu leucemii acute.

    Unităţi care derulează subprogramul:

    a) Institutul Clinic Fundeni;

    b) Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

    c) Spitalul Clinic Colţea Bucureşti;

    d) Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara;

    e) Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca;

    f) Institutul Regional de Oncologie Iaşi;

    g) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice realizate în regim de spitalizare de zi

    Activităţi

    - asigurarea serviciilor de radioterapie (radioterapie cu ortovoltaj, cobaltoterapie, radioterapie cu accelerator liniar 2D, radioterapie cu accelerator liniar 3D, radioterapie IMRT, brahiterapie) a bolnavilor cu afecţiuni oncologice.

    Criterii de eligibilitate a bolnavilor oncologici:

    a) criterii de includere: bolnavi cu afecţiuni oncologice, la recomandarea comisiei medicale de indicaţie terapeutică formată din cel puţin un medic radioterapeut, un medic oncolog şi medicul curant al bolnavului, putând face apel în funcţie de caz la următoarele specialităţi: chirurgie, chirurgie oncologică, imagistică medicală, anatomopatologie;

    b) criterii de întrerupere: întreruperea tratamentului prin radioterapie poate fi propusă de către medicul radioterapeut curant comisiei de indicaţie terapeutică în următoarele situaţii: decizia pacientului, evoluţia bolii sub tratament, apariţia de efecte secundare sau complicaţii acute ale tratamentului care pun în pericol viaţa pacientului, evoluţia la distanţă a bolii în timpul radioterapiei.

    Indicaţii de tratament de radioterapie:

    a) Radioterapie cu ortovoltaj/kilovoltaj - tumori cutanate, tumori superficiale la care se poate documenta că izodoza de 90% se suprapune tumorii, în condiţii ideale (constante electrice, filtrare, geometria fasciculelor), tumori semiprofunde şi profunde;

    b) Cobaltoterapie - radioterapie 2D, cu indicaţii similare iradierii cu accelerator liniar 2D;

    c) Radioterapie cu accelerator liniar 2D - tratamente paliative sau simptomatice, tratamente cu intenţie curativă la pacienţi selecţionaţi (pelvis prin tehnica "box", cancer mamar, cancere ORL - ex. cancer laringian operat);

    d) Radioterapie cu accelerator liniar 3D - tratamente cu intenţie curativă, paliaţie sau tratamente simptomatice la pacienţi selecţionaţi - speranţa de viaţă neafectată de patologie asociată, tumori cerebrale, iradieri profilactice;

    e) IMRT - tratamentul radiologic în cancerele ORL, cancerul prostatei, iradierea recidivelor sau a tumorilor după "geographic miss", în toate situaţiile în care se poate documenta o distribuţie mai bună a dozei faţă de iradierea 3D conformaţională - tumori cerebrale sau ale sistemului nervos central (ex. iradiere cranio-spinală), iradiere după intervenţii limitate în cancerul mamar, la paciente cu sâni mari, iradierea peretelui toracic după mastectomie, cancer esofagian, cancer pulmonar cu intenţie curativă, cancer al canalului anal, cancerul traheei, radioterapie pediatrică;

    f) Brahiterapie:

    a. Brahiterapie intracavitară - iradiere exclusivă sau suplimentarea dozei în cancerele colului şi corpului uterin, iradiere paliativă endobronşică sau esofagiană, cancere ale rinofaringelui accesibile, pentru suplimentarea dozei sau iradierea paliativă a recidivelor, cancerul foselor nazale, cancerul conductului auditiv extern, tumori ale vaginului, rectului şi anusului;

    b. Brahiterapie interstiţială - cancerul canalului anal, cancerul sânului, cancerul prostatei, cancerul pleoapei, sarcoame, tumori superficiale;

    c. Brahiterapie de contact - foloseşte aplicatori speciali, pentru tumori cutanate sau superficiale.

    Indicatori de evaluare:

    1) indicatori fizici:

    a) număr de bolnavi cu afecţiuni oncologice trataţi prin radioterapie cu ortovoltaj: 626;

    b) număr de bolnavi cu afecţiuni oncologice trataţi prin radioterapie cu cobaltoterapie/an: 1.464;

    c) număr de bolnavi cu afecţiuni oncologice trataţi prin radioterapie cu accelerator liniar 2D/an: 3.893;

    d) număr de bolnavi cu afecţiuni oncologice trataţi prin radioterapie cu accelerator liniar 3D/an: 8.684;

    e) număr de bolnavi cu afecţiuni oncologice trataţi prin radioterapie IMRT/an: 6.995;

    f) număr de bolnavi cu afecţiuni oncologice trataţi prin brahiterapie/an: 4.040.

    2) indicatori de eficienţă:

    a) tarif/serviciu de radioterapie cu ortovoltaj: 29 lei

    b) tarif/serviciu de radioterapie cu cobaltoterapie: 144 lei

    c) tarif/serviciu de radioterapie cu accelerator liniar 2D: 180 lei;

    d) tarif/serviciu de radioterapie cu accelerator liniar 3D: 320 lei

    e) tarif/serviciu de radioterapie IMRT: 640 lei;

    f) tarif/serviciu de brahiterapie: 302 lei.

    Natura cheltuielilor subprogramului

    - cuprinde toate cheltuielile necesare realizării serviciilor de radioterapie, inclusiv serviciile efectuate sau documentele eliberate în strânsă legătură şi în vederea efectuării serviciului medical respectiv.

    Unităţi care derulează subprogramul:

    a) unităţile sanitare publice cu structuri de profil;

    b) unităţi sanitare private autorizate/avizate şi evaluate în condiţiile legii;

    c) unităţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie care au structuri de profil.

 

   

 

 

 

 

Subprogramul de diagnostic genetic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing şi neuroblastom) la copii şi adulţi

    Activităţi:

    - asigurarea serviciilor pentru diagnosticul genetic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing şi neuroblastom) la copii şi adulţi.

    Criterii de includere:

    - bolnavi cu diagnostic prezumtiv de tumori solide maligne (sarcom Ewing şi neuroblastom).

    Indicatori de evaluare:

    1) indicatori fizici:

    a) număr de bolnavi beneficiari de servicii de testare genetică pentru neuroblastom: 100;

    b) număr de bolnavi beneficiari de servicii de testare genetică pentru sarcom Ewing: 70;

    2) indicatori de eficienţă:

    a) tarif/bolnav beneficiar de serviciu de testare genetică pentru neuroblastom: 701 lei;

    b) tarif/bolnav beneficiar de serviciu de testare genetică pentru sarcom Ewing: 701 lei.

    Natura cheltuielilor subprogramului:

    - servicii pentru diagnosticul genetic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing şi neuroblastom).

    Unităţi care derulează subprogramul

    a) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale "Victor Babeş" Bucureşti.

 

 

 

Fișiere atașate

Programul naţional de oncologie.pdf