STRATEGIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE 2016 - 2020
 
Strategia naţională anticorupţie – SNA 2016 – 2020, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 583/2016, are drept scop principal promovarea integrităţii, prin aplicarea riguroasă a cadrului normativ şi instituţional în vederea prevenirii corupţiei în România. Consacrând o serie de principii fundamentale de reper, a  căror respectare este esenţială pentru realizarea unei administraţii publice moderne şi eficiente, SNA 2016-2020 păstrează premisa asumării de către toate instituțiile și autoritățile publice, inclusiv întreprinderile publice și alte instituții aflate în coordonarea, subordinea și sub autoritatea instituțiilor publice, a următoarelor precepte:
1. Principiul statului de drept, principiu în baza căruia este consfinţită supremaţia legii, toţi cetăţenii fiind egali în faţa acesteia. Are la bază respectarea drepturilor omului şi presupune separaţia puterilor în stat.
2. Principiul răspunderii potrivit căruia autorităţile statului răspund pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, respectiv pentru modul de implementare şi eficienţa strategiilor;
3. Principiul gestionării responsabile a riscurilor generate de comportamente lipsite de integritate, ca parte integrantă din procesul managerial desfăşurat de către fiecare organizaţie;
4. Principiul proporţionalităţii în elaborarea şi punerea în aplicare a procedurilor anticorupţie: Instituţiile publice trebuie să elaboreze, să implementeze şi să menţină proceduri puternice, care să fie proporţionale cu riscurile şi vulnerabilităţile instituţionale şi dimensionate în funcţie de resursele şi complexitatea organizaţiei;
5. Principiul răspunderii la cel mai înalt nivel de angajament: Politicile "anti-mită" nu vor fi eficiente dacă nu există un mesaj clar dat de administraţie de la nivelul cel mai înalt că mita nu este tolerată;
6. Principiul prevenirii săvârşirii faptelor de corupţie şi a incidentelor de integritate potrivit căruia identificarea timpurie şi înlăturarea în timp util a premiselor apariţiei faptelor de corupţie sunt prioritare şi imperative;
7. Principiul eficacităţii în combaterea corupţiei, care se bazează pe evaluarea continuă a activităţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu, atât din punctul de vedere al îndeplinirii cât mai complete a obiectivelor asumate pentru a produce efectele pozitive pe care societatea le aşteaptă, cât şi al managementului organizaţional;
8. Principiul cooperării şi coerenţei, în baza căruia instituţiile implicate în prevenirea şi combaterea corupţiei trebuie să coopereze îndeaproape, asigurând o concepţie unitară asupra obiectivelor ce trebuie îndeplinite şi a măsurilor ce urmează a fi luate;
9. Principiul parteneriatului public - privat, care recunoaşte importanţa cooptării societăţii civile şi a mediului de afaceri în activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire a corupţiei;
10. Principiul accesului neîngrădit la informaţiile de interes public şi al transparenţei decizionale.
        La nivelul C.A.S. Galati a fost dezvoltat un Plan de integritate pentru implementarea strategiei naționale anticorupție 2016-2020 cu respectarea prevederilor instituite de Strategia națională anticorupție 2016-2020, aprobată prin H.G. nr. 583/2016, precum și prin raportare la obiectivele generale și măsurile aferente acestora, așa cum au fost ele adoptate de Planul de integritate aprobat de C.N.A.S.
        Planul dezvoltat la nivelul C.A.S. Galati reflectă în conținut următoarele obiective generale:
-         Dezvoltarea unei culturi a transparenţei pentru o guvernare deschisă la nivel local;
-         Creşterea integrităţii instituţionale prin includerea măsurilor de prevenire a corupţiei ca elemente obligatorii ale planurilor manageriale şi evaluarea lor periodică ca parte integrantă a performanţei administrative;
-         Creşterea gradului de cunoaştere şi înţelegere a standardelor de integritate de către angajaţi şi beneficiarii serviciilor publice;
-         Consolidarea performanţelor de combatere a corupţiei prin mijloace penale şi administrative;
-         Creşterea gradului de implementare a măsurilor anticorupţie prin aprobarea planului de integritate şi autoevaluarea periodică.
 

Fișiere atașate

PLAN DE INTEGRITATE PT. IMPLEMENTAREA STRATEGIEI NATIONALE ANTICORUPTIE 2016-2020.pdf PLIANT INFORMATIV PRIVIND STRATEGIA NATIONALA ANTICORUPTIE.doc